Pentru că mulți din grupul nostru restrâns ne-am dorit ca anul acesta să fim mai buni și să ne autodepășim, ne-am hotărât, că și anul acesta ne vom încerca puterile la Spartan Race România, organizat în weekendul de 9-10 iulie.

Emoționată și mult prea entuziasmată după terminarea probei mijlocie al acestei competiții, proba de Super, mi-au luat cam șase zile să stau să mă liniștesc, să-mi revin din încărcările atât fizice (vânătăi, febră musculară) cât și psihice (pentru că am reușit într-un timp destul de okey, pentru că am reușit în grup și pentru că pur și simplu se eliberează o doză destul de mare de endorfină – lucru care te face să exagerezi în anumite momente).

Grupul nostru, al STG Târnăveni (Spartan Training Group) avea și anul acesta aproape la toate competițiile concurenți. Sâmbăta, 9 iulie, porneau cei de la Spartan Beast (21 Km, min.30 obstacole) și Spartan Trail 10 K (alergare montană: “Doar tu și natura”), iar duminica aveam startul cei de la Spartan Super (10 km, min 25 obstacole).

Mă cuprinde invidia când mă uit la pozele celor de la Spartan Trail 10K, și-mi pare tare rău, că anul acesta n-am luat startul cu cei doi concurenți de acolo, cu Júlia și Zsolt. Anul acesta traseul fiind regândit, refăcut și desigur, cum obișnuiesc eu să zic: “ la Spartan Race lucrurile nu devin mai ușoare, ci mai degrabă întotdeauna mai grele”. Mi se pare că traseul era mult mai greu – după poveștile celor doi (bine, exclus aici Zsolt, din simplul fapt că el este la un nivel înalt de pregătire), cu o elevație de 200 m mai mulți față de anul trecut (acumulând un total de aprox. 600m), deci automat mai multă adrenalină, ceea ce conduce la o satisfacție și mai mare. Iar motto-ul acestei alergări spune efectiv tot despre acest concurs de alergare montană: “doar tu și natura”, traseul ocupându-se de psihicul alergătorilor, grandiosul Bucegi și Piatra Craiului descoperându-și în această parte a anului toată splendoarea și faima lor. Oricum de greu fiind, cei doi participanți la această probă, au dat dovadă de perseveranță maximă, o mai bună pregătire și o anduranță desăvârșită, Zsolt obținând premiul 1. la categoria lui de vârstă. E un rezultat excepțional, de care suntem tare mândrii!

Tot în acea zi de sâmbătă și-au luat startul și fierii noștri (Spartan Beast). Această etapă a competiției necesită cel mai mare efort de la concurent, este provocarea maximă a competiției Spartan. Este vorba despre 21 km alergați, în care trebuie să depășești minim 30 de obstacole. Anul acesta, această provocare a ieșit poate cea mai epică de până acum din țara noastră. Traseul montan pe care trebuiau să alerge concurenții noștri au fost despre 24 de km, cu – atenție! – 1500 m elevație, cu aprox. 3,5 km alergați în pârâul montan rece amețitor “Turcul” care străbate și cuprinde Moieciul de Jos – Cheia – Moieciu de sus, în mijloc aflându-se locul evenimentului: startul din Cheile Grădiștei, ce să mai vorbesc despre cele 30 de obstacole “ascunse” în tot traseul acesta de 24 de km. A fost despre multă putere care i-au încercat pe concurenții noștri atât fizic cât și psihic! A fost vorba despre anduranță, viteză mai ales rezistență! A fost despre un efort depus colosal, despre emoții, despre trăiri acumulate și trăite până la linia de finish la maxim: “you ll know at the finish line”/ “vei ști la sfârșit”- una dintre motto-ul acestui eveniment. Și da! Despre asta este vorba: un adevărat Spartan este puternic și ia greutățile cu o loialitate profundă și austeritate desăvârșită. Organizatorii au înțeles cuvântul acesta de spartan, și au redat excepțional nouă, reușind în acest fel să înțelegem și noi, participanți, chiar voluntari, despre ce înseamnă competițiile spartan. Mă înclin maxim în fața celor care au ajuns epuizați la linia de finish, și suntem tare mândrii și de ei!

Ziua următoare continuăm istoria de spartani în devenire la Cheile Grădiștei: mai mult de 5 spartani ne aliniem la linia de start și pornim duminică, 10 iulie, spre a scrie istoria noastră și totuși fiecăruia în parte – proprie, în proba de Spartan Super, cu 10 km alergați și min. 25 de obstacole. De fapt aici au fost vorba despre aproape 11 km alergați și 27 de obstacole, care ne-au solicitat anduranță și rezistență atât în alergare, cât și forță și puterea din partea de sus a corpului: brațele, umerii, spatele, abdomenul. Focusarea era și ea solicitată la maxim, încât și acest traseu cuprindea o parte din alergare în izvor montan, cu coborâșuri tehnice și urcări cu înclinație mare, încât unii concurenți au ales să se pună în patru labe. Făceam parte din această alergare, eram parte a acestei lupta mai degrabă și mi-a plăcut la maxim. Aveam deja o părere formată despre acest eveniment, încă de anul trecut, despre care am scris aici: https://www.facebook.com/csilla.fulop/posts/5141197119258564

Dar trăirile mele în acest sezon nu seamănă deloc cu experiența mea din anul trecut.

Cea mai mare realizare a mea în această probă este, că am format o echipa încă de la început. Ne-am ajutat reciproc, ne-am strigat unde rămâneam în urmă, unde era un traseu mai solicitant. Ne-am motivat pe TOT parcursul traseului, ne-am susținut la obstacolele pe care efectiv nu știam cum să le abordăm. Pe la trei sfertul competiției ne-am reformat, așa am format mai departe două grupuri. Unii terminasem mai repede, dar de fapt am rămas în grup și după terminarea probei.

A fost o competiție pe care o doresc mult să o mai retrăiesc. Spartan Race România mi-a arătat și de dată aceasta unde îmi sunt slăbiciunile, unde îmi sunt atuurile. Unde sunt slabă, unde mai e nevoie de muncă. Unde sunt puternică și la ce parte trebuie să mai muncesc să devin o versiune mai bună a mea. Și cred foarte mult că așa a ajuns acasă fiecare în parte: la competiții de acest gen omul învață din propriile greșeli și se întărește prin propriile realizări. E un joc care se joacă individual, o lupta ce se da la nivel personal, care te întărește, mai ales emoțional foarte mult.

Mulțumirile mele se îndreaptă spre tot ceea ce înseamnă Spartan Race România și Spartan Train Group Târnăveni: Claudiu, Sergiu, Andrei, Norbi, Alex, Celi, Mihaela, Júlia și Zsolt; la familia mea, și la familiile concurenților ( cine ne sunt sprijinul de care nu am putea concura), la susținătorii noștri fără de care nu puteam să reușim acest weekend epic.